Fii far și luminează calea
Ai întâlnit în viață oameni care să îți fie far pe țărmul siguranței și încrederii, când tu te aflai în furtuni?!
Hai să îți spun o poveste despre oamenii-far.
Se spune că au fost dintotdeauna oameni care s-au pierdut pe ei înșiși în furtuni aprige, zdrobiți de valurile emoțiilor și gândurilor lor. Au fost într-atât de zdrobiți, încât și suferința lor s-a zdrobit tot în atâtea bucăți, ca și ei. După o vreme, marea vieții, i-a aruncat la mal istoviți, storși de vlagă, plini de cicatrici.
Pe țărm ajunși, ei au deschis pentru întâia oară ochii și s-au uitat în largul în care fuseseră încercați. Toate experiențele lor i-a împins către sens. Și atunci au decis să se aprindă lumini pentru alți naufragiați de pe Cale. Și-au săpat fundație în profunzimile propriilor țărmuri și s-au ridicat turnuri prin Conștiință, întru Îndrumarea spre Pământ. Și au rămas acolo, Luminând Calea.
Tu ai întâlnit vreodată un astfel de om-far?! Pe tine ce lumină te-a scos din furtunile suferințelor tale?!
Să îi onorăm azi pe ei, pe oamenii-faruri și să nu ne minunăm de ce odată ce vom fi ajuns la țărm, ne dorim să devenim asemeni lor – călăuză spre Casă.
Prin lumina care țâșnește din noi, în urma suferințelor provocate de furtunile Vieții, devenim faruri!
Cel fără de lumină pe Cale, ajunge să lumineze altora Calea. Aici e marea taină a Iubirii, a celui care se dăruiește pe sine lumii întregi, devenind însăși darul pe care nu îl va fi primit. Căci până la el, darul acesta nici nu fusese creat.
Să îi onoram azi pe oamenii- faruri, să devenim ei și să ne dăruim lumii, fiind acele daruri care nu vor fi existat până la noi!
Să ne fie Lumină Iubirea pe Cale!
