Frumusețea din mine
Din prea mult dor de mine, m-am căutat prin ceilalți. I-am ascultat vorbind despre mine, i-am văzut privindu-mă, i-am simțit iubindu-mă sau fiindu-le indiferentă și mi s-a făcut și mai mult dor de mine. Ca și cum voi fi plecat demult de-acasă.
Din EU SUNT Aici și Acum aleg să mă întorc acasă, să mă întorc în mine. Pe de-a-ntregul.
Am ajuns. Trag aer în piept și mă așez confortabil, mă simt. Câtă inocență! Câtă frumusețe! Câtă splendoare! Mărinimie! Tandrețe! Prezență! Creativitate! Înțelepciune! Blândețe! Câtă frumusețe în toate acestea!
Prin câte furtuni de tristeți, de îndoieli, de suferință ori negare am trecut. Și câtă frumusețe a rămas înăuntrul meu. Am senzația aceea a picăturilor de ploaie care curg pe iarba de un verde crud al primăverii după o furtună teribilă. Câtă frumusețe este înăuntrul meu. Simți, știi, frumusețea mea are povestea ei așa cum și a ta are povestea ei.
Pot să-mi văd lumina amplificată prin fiecare experiență întunecată, căci asta simt că mi-a adus suferința întunericului nedeslușit, grația Luminii, Iubirii nemărginite. Și e atâta Lumină în Frumusețea mea! Și atâta Iubire încât țâșnesc din entuziasmul redescoperirii primordiale a Frumuseții din care m-au zămislit Cerul și Pământul împreună. Într-atâta frumusețe descopăr în mine, încât din frecvența iubirii de sine, mă arăt goală oricărei furtuni, oricărui întuneric și îi dau voie să vină pentru a aprinde și mai mult, prin experiențe, Lumina-Iubire care-mi vor oglindi o și mai măreață frumusețe. Văd prin simțire sclipiri diamantine ale ființei care devin și cu cea mai înaltă Credință în procesul Vieții mă declar, aleg și îmi dau voie să fiu Frumusețe în manifestare deplină.
Aleg să privesc, să aud, să miros, să simt și să exprim, să receptez și să emit realități prin intermediul Frumuseții EU SUNT.
