Accept că mă iubesc
Azi mă iubesc.
Am acceptat dintr-un spațiu de pace cuvintele unui om care mă iubește. Într-un context specific și cu multă blândețe mi-a spus că sunt rea și egoistă câteodată. Și am simțit înăuntru o neutralitate, un nimic care semăna cu tot, o pace, o oprire a timpului și spațiului, o vastitate de … acceptare profundă.
Din simțirea aceasta, mi-a curs prin uimire, misterul deslușit al iubirii de sine. Am acceptat cu ușurință că sunt și rea și egoistă. Am auzit dinăuntrul meu, fetița din mine: “Așa, și?! Mă joc cu realitatea aceasta prin experiențe. Eu îmi dau voie și accept că sunt rea și bună, egoistă și altruistă. Eu mă definesc cine, ce și cum sunt, iar aceste definiții ori aspecte le stabilesc eu însămi prin conștiența mea, prin alegerea mea liberă și suverană”.
Mai mult, din vastitatea aceasta, mi s-a revelat că voi fi fost mult prea afectată de părerile ori opiniile ori judecățile celorlalți referitoare la mine.
Azi am simțit și mai apoi am înțeles că părerile lor provenite din modul unic de a percepe realitatea prin filtrul propriilor experiențe, nu are de-a face cu mine, ci cu ei.
Azi am simțit că nu e nimic în neregulă să fii oricum. Doar acceptarea face diferența. Ea este primul pod peste prăpastia fricii de a nu fii iubit către iubirea necondiționată.
Cât despre frica de a nu fi iubit, e bine să precizez că rădăcina suferinței oricăruia dintre noi, se află aici. De ce crezi, om bun și rău, că te doare când ești judecat ori etichetat negativ?! Poate pentru că faci suficiente sacrificii de sine ca să îi mulțumești pe ceilalți, astfel încât să te accepte?! În sensul mai profund când vrei să fii acceptat, vrei doar să fii iubit, pur și simplu, exact așa cum ești. Vrei să fii primit, îmbrățișat, integrat prin acceptare.
Cât m-am vândut fricii din prea mult dor de iubire!
Și am crezut că iubirea vine din afară. Am crezut că atunci când trag din greu să-i mulțumesc pe ceilalți, uitând de mine însămi, voi fi în sfârșit acceptată. Și iubită. Bine spus “în sfârșit”, pentru că acum cred că la sfârșit nu mai face nici un sens. Ești de acord cu mine?!
Ghici ce, sfârșitul acesta pentru mine e azi.
Pentru că am simțit implozia acceptării profunde, mi-e lesne să înțeleg că iubirea țâșnește dinăuntru. Din afară poți doar primi răspunsul iubirii de tine, prin rezonanța cu semenii, cu Viața.
Sfârșitul e un alt început. Nu mi-a mai rămas nimeni de mulțumit în afara mea, și-atunci totul devine curgere ușoară a vieții – O Viață 9.
Azi fac o evaluare a oricărei situații, relații, decizii prin următoarele întrebări adresate mie: “Mă mulțumesc pe mine prin aceasta? Mă simt satisfăcută? Împlinită? E acest lucru ușor pentru mine?” Iar mai apoi răspunsurile îmi confirmă cât sunt de bună ori de altruistă cu mine.
Realizez că prin acceptarea aceasta, renunț la negarea de mine, pentru ca mai apoi să mă eliberez de nevoia de a-i controla pe ceilalți. Ce crezi că generezi prin a-ți nega măreția?! Eu, personal, am văzut în mine și în afara mea, într-atâta irosire de viață, atunci când m-am dedicat schimbării celorlalți, dorindu-mi să-i schimb într-atât, încât să merit în sfârșit să mă iubească. Câtă irosire!
Când mă accept exact așa cum sunt, accept pe oricare și mă eliberez de orice tendință de a schimba pe celălalt. Renunț la control. Acestea vin din așteptări false cum că prin control îi putem schimba pe ceilalți, iar această schimbare ne va aduce fericirea. Nimic mai fals. Fericirea mea stă în propria mea acceptare a faptului că eu mă aflu într-o permanentă schimbare. Stă în responsabilitatea mea – mai întâi – relația cu mine.
Azi sunt sigură de puterea mea interioară, sunt sigură că dețin calitățile necesare prin care să îmi asum noua mea viață – O Viață 9. Sunt convinsă că atunci când mă bucur pe deplin de mine, prin acceptare, darurile vieții vin cu ușurință, bucurie și grație în realitatea mea.
Realizez că nimeni nu m-a împiedicat până acum să îmi fiu. Dimpotrivă. Toți și toate m-au împins către mine. Comportamente, cuvinte, contexte – toate m-au purtat înapoi la mine. Într-o clipă, toate fac sens, iar destinația singulară – Iubirea, devine la fel de importantă ca și Călătoria către ea, prin experiențe.
Azi sunt conștientă că fericirea și împlinirea vin din pacea mea interioară, nu din condiții ori manipulări dinafara mea. Din pacea aceasta, oricare provocare ori dificultate au potențialul de a mă crește necontenit. Altul e spațiul din care le primesc. Pacea aceasta care se instalează în mine îmi produce zâmbete interioare, îmi confirmă transformarea. Știi de ce?! Pentru că în timp ce eu voi fi bună și altruistă cu mine, cei din jurul meu, cu aceleași pretenții ridicate de a fi mulțumiți de mine, mă vor judeca drept rea și egoistă. Și e adevărat. Eu sunt și astfel. Știi tu, e ca atunci când eu împreună cu celălalt, față în față, privim cifra 9. Azi accept că există în același timp 6 și 9.
De data aceasta, însă, eu mă accept pe mine necondiționată ori separată de vreun aspect al meu. Azi eu aleg să fiu oricum îmi dau voie. Aceasta este marea eliberare care mă propulsează în suveranitatea ființei mele.
Astfel, ridic orice presiune asupra celuilalt de a mă plăcea, de a mă accepta ori de a mă iubi în urma îndeplinirii unor condiții. Prin propria mea acceptare, nu doar eu devin liberă, ci toți ceilalți în relație cu mine. Căci adevăr îți spun, cea mai înaltă răsplată vine din acceptare.
Direcționarea energiei mele către mine, către satisfacția, împlinirea, fericirea mea, face mai mult sens decât orice altceva. De azi aleg să nu mai îndeplinesc condiții. Și nici nu le mai impun.
De azi, eu sunt liberă să fiu. Iar tu, voi, sunteți liberi să mă iubiți! Sau nu…
Azi, de azi, ACCEPT și mă IUBESC!
