Bună dimineața, Viață!
Încep o 9 zi plină de recunoștință pentru toate experiențele care mi se vor dărui azi, recunoștință pentru toți oamenii pe care îi voi întâlni. Aleg azi să-mi deschid inima și să simt, să simt Iubirea Vieții, să-mi activez prin simțire auzul și să aud Adevărul. Să-mi activez prin simțire văzul – și să văd frumusețea, să-mi activez prin simțire mirosul – și să miros parfumul proaspăt al naturii.
Eu sunt într-o stare de conștiență totală și profundă că tot ceea ce vine azi ca manifestare în realitatea mea, vine să-mi servească evoluția, scopul meu cel mai înalt.
Accept cu toată ființa mea că am ales să fiu AICI și ACUM exact așa cum sunt.
Accept că dețin tot ce am nevoie, tot ceea ce îmi trebuie și TOT ceea ce merit pentru a-mi împlini scopul vieții mele.
Recunosc și mă recunosc azi ca fiind o ființă completă și perfectă – EXACT așa cum eu 9 sunt.
Tot ceea ce vine spre mine în această minunată zi, vine să mă ridice în frecvențe, să îmi trezească aspectele încă adormite, să mă îmbogățească, să mă însuflețească, să mă îndrume către MINE, dar mai ales către o Viață 9, către o Viață cu sens – sensul Vieții mele Aici și Acum.
Aleg și permit Azi să primesc totul din Iubirea Vieții pentru mine. Aleg să aud, să văd, să miros și să ating totul prin filtrul iubirii.
Aleg să mă dăruiesc azi tuturor, aleg să mă dăruiesc Vieții din cea mai înaltă stare de prezență: din starea de Iubire prin Răbbdare, Echilibru, Compasiune, Înțelepciune, Altruism, Iertare, Bunăvoință, Acceptare, Umor, Dragoste, Blândețe, Abundență și Grație Divină.
Bună dimineața, Viață. Azi eu sunt Armonie, EU SUNT.