Degustător de viață
Astăzi am învățat că sunt degustător de viață… Vin aici și degust sânul mamei și iubirea ei, afecțiunea și necondiționarea. Mai apoi degust protecția și curajul tatălui, la care se adaugă curiozitatea de a-i degusta pe toți cei care mă înconjoară.. Întâi fac asta cu simțirea, apoi mă îndepărtez prin verbalizare de comunicarea profundă a acesteia.
Ușor, ușor nu mai degust esențe de viață… și în mine se naște o foame de puritatea degustării primordiale. Foamea mă duce în a gusta dualitatea dulce-amară a vieții cotidiene, pe care prin mult exercițiu social o împart în bun/rău, sărac/bogat, noroc/ ghinion, prost/deștept etc.
Nu mi-am dat seama când m-am oprit din degustarea copilăriei prin joc, necondiționare și bucurie.
Și… am continuat să gust în relații, mai apoi în contexte sociale diverse. Mi-am creat adicții de tot felul: de oameni, de gusturi la modă, de locuri, de bunuri, de iubiri, de povesti.
Gustând din mii de experiențe, foamea dinăuntru a crescut într-atât, încât nu m-am săturat de adunat, de însușit… nimicuri.
Înfometată, am gustat superficial din toate, uitând că am venit aici să mă bucur prin degustarea esenței vieții.
Ce este esențial să degust în Viață relaxată, cu bucurie, ușurință și grație?! Pentru mine cele mai importante sunt iubirea (în variantele ei multiple), iertarea, râsul în hohote, împlinirea visurilor comune cu oameni frumoși, tăria de caracter, armonia lui Împreună, albastrul și Soarele.
Pe acestea și multe altele care se găsesc în lumina dinăuntrul meu aleg să le degust. Și… deodată, simt că foamea de a gusta se diminuează pentru că degustarea îmi aduce împlinirea nemărginirii și o stare incontestabilă de sațietate a spiritului.
Atâta bucurie mă inundă când degust sărutul și atingerea iubitului meu, fericirea copiilor mei, îmbrățișarea prietenei mele, încât nu mai rămâne nimic de gustat.
Aleg să mă avânt în aventura degustării vieții prin darurile ei cele mai înalte și … Viața însăși mă transmută într-un spirit demn de delicatesele marelui festin universal.
Te primesc, Viață! Mă bucur și Te degust!
Mă recunosc azi: Degustător de viață!