Iartă, mulțumește, iubește
De azi, IARTĂ, MULȚUMEȘTE, IUBEȘTE
Cea dintâi pace vine din Iertare. Iar atunci când înțelegi că nu e nimic de iertat, liniștea te cuprinde dinăuntru. Iertarea eliberează, permite ridicarea vălului, disipă blocaje, creează cale liberă fluxului vieții. Fără iertare, nu te poți bucura de prea plinul darurilor vieții.
Fără iertare, te închizi în Umbră. Îți pierzi capacitatea de a vedea culoarea, de a auzi muzica și de a simți mângâierea sufletului. Doar prin iertare ieși din planul plăților karmice, bucurându-te de dharma. Iertând, te bucuri de libertate. Ești cu adevărat liber. Iertarea îți eliberează Darurile pe care le ai de făcut vieții. Doar Tu, în felul tău unic.
Recunoștința creează spațiul noii Creații. Mulțumind, primești cu ușurință, bucurie și grație, tot ce vine de la Viață. Conferi Încredere planului divin al perfecțiunii. Onorezi cu recunoștință sincronicitatea și legile universului. Te așezi în acord cu Întreaga Creație.
Mulțumind, te smerești. Te integrezi ca parte unică și perfectă a Totului. Mulțumind, recunoști universului primirea tuturor darurilor divine; confirmi că de la începutul vieții ai primit tot ceea ce ai nevoie ca să trăiești extraordinarul din tine.
Mulțumește clipei ce-a venit, iar aceasta te va onora cu binecuvântarea ei. Mulțumește omului în orice situație, iar acesta îți va releva darul lui. Recunoștința alchimizează totul! E treapta care aduce aproape magia. Mulțumește Vieții, iar viața îți va întoarce mulțumirea!
Iubește! Chiar de nu cunoști încă Iubirea. Te naști din ea, cu ea și pentru ea. Din Iubire, cu Iubire și pentru Iubire…
Iubește întâi ce ai îndeaproape: copii într-un parc, păsări pe ram, izvoare în munți, florile câmpului, lacrimile de dor ale bătrânilor. Iubește întâi ceea ce percepi cu ușurință. Mai apoi simte Cerul pe Pământ. Sfredelește în toate iubirea. Noi toți suntem manifestarea ei. Caută înăuntrul tău tot ceea ce iubești în oameni. Și deschide-ți inima. Va curge din tine, prin tine, doar Ea.
Tânjim după iubire, atâta timp cât am uitat cine suntem. Când înțelegem că toată iubirea e în noi, începem să iubim tot, fiind însăși Iubirea.
Iubirea descifrează sigiliile Viitorului în acum. Iubirea deschide portalul spre Rai.
Iubirea e infinit și nemărginire.
Iertarea, Recunoștința și Iubirea sunt Eu.
Iar eu sunt tu!
Iartă-mă! Îți mulțumesc! Te iubesc!